si mai multa lume, si mai putini oameni
Despre ..pisiciBlogArhiva blogGalerieSeriiComercialblog rss
 
Copyright-ul este un drept automat, ceea ce inseamna ca nu trebuie facut nimic special pentru a-l obtine. Imediat ce ai realizat o fotografie, ai scris un roman sau ai terminat o pictura, acestea sunt protejate. Copyright-ul protejeaza autorul impotriva copierii sau folosirii muncii sale fara permisiunea acestuia. Aceasta forma de proprietate intelectuala se aplica scrierilor, operelor muzicale, picturii, sculpturii, fotografiei, design-ului etc. Este bine ca acest drept sa fie semnalat cu semnul © urmat de numele detinatorului drepturilor de autor si anul in care opera a fost creata, dar nu este obligatoriu.
Obligatia de a respecta legea si drepturile de autor revine celui care foloseste opera respectiva. Astfel, daca o semnatura aplicata peste o fotografie strica atmosfera acesteia, o poti omite. Faptul ca ea este inclusa ajuta o persoana sau companie interesata de folosirea acelei fotografii in identificarea autorului ei.
Brevetele de inventie protejeaza totalitatea aspectelor unei inventii: cum functioneaza, ce face si cum este realizata. Ele se acorda produselor sau tehnologiilor care aduc o noutate in domeniu si de obicei implica munca de cercetare si inovatie. Acestea pot dura pana la 20 de ani si trebuie innoite in fiecare an. Inainte de a obtine brevetul de inventie este bine sa nu fie facute cunoscute detalii legate de acesta. Tehnologia brevetata este facuta cunoscut public in mod automat la 18 luni dupa ce s-a aplicat pentru obtinerea brevetului. Acest lucru protejeaza societatea impotriva situatiilor in care cineva face o descoperire, o breveteaza dar nu o face cunoscuta public. In situatia in care inventatorul nu vrea sa o foloseasca sau sa o vanda, tehnologia descoperita poate fi folosita liber dupa 20 de ani. De asemenea nu se pot obtine brevete de inventie pentru descoperiri matematice sau stiintifice.
Inovatia este un aspect important din viata de zi cu zi. Rezultatele inovarii pot fi gasite in aparate foto, telefoane mobile, calculatoare sau masini. Multe companii mari cumpara drepturi de utilizare a unei inventii si se folosesc de acestea in produsele lor.
Creativitatea si inovatia au o valoare financiara importanta si pot fi surse stabile si sigure de venit, de aceea trebuie protejate cu drepturi de proprietate intelectuala. Nu se pot totusi obtine brevete de inventie asupra speciilor de plante si animale descoperite si nici nu se pot inregistra opere vizuale ce contin steaguri nationale.
Marca inregistrata (®) este un simbol ce insoteste anumite sloganuri, logo-uri, piese muzicale sau orice combinatie intre acestea. Ea protejeaza reputatia si valorile unei companii si impreuna cu design-ul pe care il insoteste ajuta la recunoasterea valorii si a calitatii produselor pe care este aplicata. Aceasta forma de proprietate intelectuala poate dura oricat daca este innoita o data la 10 ani.
Inregistrarea design-urilor protejeaza totalitatea elementelor ce contribuie la unicitatea lor: culori, linii, material, forma si textura. Pentru a beneficia de aceasta protectie inregistrarea trebuie innoita o data la 5 ani si poate dura maxim 25 de ani. Acesta este unul dintre motivele pentru care firmele schimba periodic design-ul produselor.
Oricine poate detine drepturi intelectuale iar cele artistice sunt protejate automat de indata ce opera este creata.
Toate formele de proprietate intelectuala (marci inregistrate, copyright, brevete de inventie) pot fi vandute, donate sau lasate ca mostenire.
E posibil sa fie unele diferente intre ce am scris mai sus si ce e aplicabil in Romania. Am cautat majoritatea informatiilor in engleza, deci ele sunt in general valabile pentru .. tarile vorbitoare de engleza :). Pentru completari folositi comentariile.
.01
Fábián Gábor
2010-06-27 18:53:07
Eu prefer sa folosesc licenta Creative Commons care permite republicarea lucrarilor mele fara acordul meu cu conditia de a atribui lucrarile.
.02
nmeo
2010-06-28 15:56:00
ah ce detest pretiozitatile astea. nici nu va dati seama cum aveti gandirea blocata de sistemul monetar. intre timp noi muritorii avem prvilegiul efemer de a va admira "lucrarile" si "operele" manjite de watermarkuri si semnaturi gen marele detinator de dsrl cu obiective mari turned fotograf photcraphY tm c etc.. si parca fara fi o coincidenta, le gasesc pe "capodopere fine art" si fotografii de ilustrata sau stock, si nu pe arta din placere si pasiune (care imi si place)
.03
erevan
2010-06-28 23:49:14
Nu sunt pretiozitati. Crede-ma nmeo. Este vorba, ca si in cazul muzicii, de respectarea unor eforturi intelectuale si financiare. Nu are nimic de-a face cu gandirea blocata de sistemul monetar. Este vorba despre sustinerea unei bresle, aceea a fotografilor care fac fotografii, in loc de poze, in conditiile "democratizarii" fotografiei (oricine are aparat de fotografiat e fotograf). Acei fotografi care, pe langa faptul ca tin un aparat in mana, mai performant sau mai putin performant, isi fac un obicei in a invata sa priveasca, in a invata sa ofere celorlalti acea arta (din placere :) ) despre care povestesti. Numai ca aceste eforturi sunt in sine o investitie si nu tin de foame. Fotografii, ca si celelalte "specii" de creatori, ca sa placa celorlalti prin lucrarile lor, trebuie, mai intai sa supravietuiasca. Incearca sa te pui in pielea unui fotograf care traieste exclusiv din lucrarile sale. Ti-ai permite sa iti lasi "operele" la indemana oricui?
.04
Sorin Buturugeanu
2010-06-30 09:29:44
@erevan: Imi place foarte mult cum ai explicat. Sa speram ca mesajul reuseste sa ajunga la el. :)
.05
dan
2010-10-21 11:32:17
Creative Commons e un bun loc de plecare, insa mai tarziu ai nevoie sa iti vinzi munca ca sa poti crea.
Lasa un comentariu
Comentariile trebuie aprobate, deci nu vor apărea imediat pe site. E o soluție de moment împotriva spam-urilor.



©Sorin Buturugeanu - 2006-2024. Toate drepturile rezervate. Reproducerea integrala sau partiala a materialului de pe acest site fara acordul autorului este ilegala.